you’re not ugly. society is

by picături de ploaie

Mi-am amintit de un film pe care l-am văzut cândva. Era despre un film despre sinucidere, printre altele. Unul dintre personaje era foarte determinat să se sinucidă, considerând că sinuciderea e forma supremă de manifestare a artei. Ceilalţi, încercând să îl convingă să renunţe la ideea sa, i-au spus că există atât de multă frumuseţe în jurul său pentru care merită să trăiască, încât ar fi păcat să renunţe la viaţă.

Dar stau şi mă întreb…Nu pentru frumuseţe, şi perfecţiune, facem atâtea sacrificii şi compromisuri? Nu tocmai din cauza frumuseţii, şi a standardelor societăţii dorim să corespundem, deşi nu ne potrivim niciodată? Nu din cauza asta ajungem să fim nesiguri şi deprimaţi? Nu tocmai frumuseţea, pentru care se spune că merită să trăieşti, este ceea ce ne ucide într-un final?